Home / Despre ei / Tupeu de patron
Traditional Romanesc - Ghidul celor ce simt romaneste

Tupeu de patron

Şi iată că revin pe blog cu un nou articol, dar de data aceasta vă invit pe voi să dezbatem o temă ce nu vă este străină: tupeul unor “şmecheri” din România. Şi ca să dau şi un exemplu exact, mă refer aici la un individ, cu “tupeu”, probabil tupeul asta venea din adâncul sufletului său. Şi cu atâta ardoare vroia să mă bată, încât până la urmă i s-au scufundat toate corăbiile. Amicul meu era supărat pe faptul că sunt fotograf. Şi ce-ai vrea, prietene să fiu? Patron, aşa ca tine? Mai bine nu. Am observat cantitatea de minte pe care o ai în proprietate şi mă îngrozesc. Recurgi la ameninţări, la bătaie.

Vai de capul tău gogule. Faimosul meu amic, este fratele preşedintelui TSD Răcari, alt gâgă, cu aere de şef, care la fel, recurge la diverse tertipuri pentru a reuşi să apară în faţa oamenilor, la minciuni şi defăimare, pentru că, organizaţia orăşenească a TSD, nu are NICI MĂCAR UN PROIECT pe care să îl aducă în faţa oamenilor şi îşi ocupa timpul cu bârfa şi bătaia de joc. Păcat de voi, tinereilor, păcat de tine, domn preşedinte, păcat de fratele tău, care este “legionar”, îşi face singur “dreptate”, mă acuză pentru lucruri  despre care eu habar nu am, mă ameninţă. Îi recomand să stea liniştit, pentru că LEGEA îşi face treaba! Spor la scris proiecte, dragii mei TSD-işti, doar aşa vă apreciază lumea, muncind pentru cetăţeni.

Acum vă întreb pe voi, vi se pare că “amicul meu” a reacţionat bine, ameninţându-mă? Vi se pare că mai putem continua în felul ăsta? Vreau să vă spuneţi părerile, scriind un comentariu mai jos.  Vă mulţumesc tuturor.

About Constantin Niculae

Constantin Niculae, adică cniculae.ro. Vă scriu pe blog din 2006, chiar dacă blogul a fost public sub diferite nume. Din 2010 m-am mutat pe cniculae.ro si de atunci va tot bat la cap cu articole despre diferite lucruri si abordez o gama larga de subiecte.

8 comments

  1. Costi, atitudinea celor de la TSD, nu merita comentata, clar, acestia nu cunosc semnificatia cuv. “diplomatie”, “demnitate”, “respect”.

  2. Cand citesc psd, ma gandesc la campania anterioara. Toata strada era plina de fluturasi anti-Caraveteanu in care se mentionau lucruri incredibile, care deveneau amuzante intr-un final. Marius ajungea sa fure in opinia lor si din trezoreria americanilor. In plus, pe mine personal nu ma intereseaza mandria cu care se plimba pe strada astfel de personaje, atata timp cat isi vad de propriile treburi.

  3. Off, off! Politica asta e curva. Nu-i mai bine de mine ca ma doare in fund la propriu cand aud de chestii politice? 🙂 Mai avem de crescut 10 – 20 de ani pana eradicam mentalitati tampite din tara (daca vom putea).

  4. Constantin Niculae

    Şi acum spun eu, tipul ăla a reacţionat bine, ameninţându-mă?

  5. In Romania nu exista politica si politicieni, exista doar interese strict materiale! Asa ca indiferent daca ai 20 sau 50 de ani, sunt aceleasi interese. Toti gasesc tara asta o “vaca” de muls. Imi vine greata cand vad tot felul de organizatii si de asociatii…..rahat…..intr-un fel sau altul toti vor o bucata din ciolan.

  6. Ehee… Oameni buni, omul agresiv este acela pe care il prinzi cu mata in sac sau cel care are o neregula si crede ca vrei sa ii dai peste cap treburile sale aflate in neregula. Constantin, nu a gresit cu nimic… Parerea mea este ca “cioara vopsita” este in neregula cu ceva si de asta s-a dat el un fel de Rambo 75, Terminator 5 sau cine stie ce fel de Vandame de Carpati cu talent de genul “Leana da si Leana tzipa”…. Omul a procedat total gresit… Deci aici ii dau dreptate lu Constantin Niculae!!!!

  7. Off Costi stai linistit sa ti minte cei care recurg la amenintari sau violenta ,asa din nimic ,pur si simplu recunosc prin aceste fapte ca tu esti mai bun ca ei in mai multe privinte;)

  8. Nu a reactionat bine amenintandu-te. Asta demonstreaza ca este o persoana lasa , care incearca sa iasa in evidenta amenintand persoane nevinovate.

Leave a Reply