Home / Despre ei / “Mult prea superior nouă”
Traditional Romanesc - Ghidul celor ce simt romaneste

“Mult prea superior nouă”



Acum câteva zile, am pus o întrebare unei profesoare în legătura cu vestitul proiect “Comenius”, o întrebare care suna cam aşa: ” Doamnă profesoară Marin Cornelia, care au fost realizările proiectului Comenius în etapa asta din Turcia? Întreb asta pentru că vroiaţi bani. Pentru ce, ca să se urce directorii prin copaci?”

Şi primesc acest răspuns: “Draga Niculae Constantin, nu am avut placerea sa ne cunoastem de aceea nu iti voi putea satisface o astfel de curiozitate mai mult decat nepoliticoasa. In ceea ce priveste proiectul international multilateral Comenius ce este in curs de derulare la Liceul Teoretic “Ion Ghica” din Racari nu iti permit sa ponegresti o activitate desfasurata la nivel international, cu foarte mult efort si sacrificii, cu atat mai mult cu cat inteleg ca nu ai habar despre ce presupune acest proiect. Referitor la contributia financiara a comunitatii locale la derularea acestui proiect optiunea apartine Consiliului Local al orasului Racari si nu doresc sa o comentez deoarece este o problema interna de organizare care nu ma priveste personal ci comunitatea locala a orasului. Cat despre actiunile directorilor pot spune ca sunt adulti care trebuie sa isi asume consecintele faptelor ca oricare dintre noi, deci nu este problema mea cu atat mai mult nu am de ce sa iti dau tie socoteala. In concluzie , te rog sa nu mi te mai adresezi public daca nu ai nimic interesant sau util de spus pentru comunitate. Iti urez o zi placuta, prof. Cornelia Elena Marin”.

Bun, până aici toate bune. Acum să facem o analiză a ceea ce a vrut doamna Cornelia Elena să îmi spună.

În primul rând am fost nepoliticos pentru că am pus o întrebare, dorind să-mi satisfac o curiozitate, ezitând să spun personală, pentru că e posibil ca şi alte persoane să dorească răspunsul din partea doamnei Elena, la această întrebare.

În al doilea rând, doamna îmi transmite că nu am habar despre ce presupune acest proiect. Aici vreau să fac nişte precizări.

Doamnă Cornelia Elena, în ziua de astăzi accesul la informaţie se află la degetul mic, iar numai dacă nu vrei să citeşti ceva nu o faci. Vreau să vă transmit PUBLIC, că ştiu ce îşi propune acest proiect şi care este scopul lui, citind despre el înainte să vă pun acea întrebare de mai sus. Iar dacă dumnevoastră nu sunteţi la curent cu informaţiile despre proiect, vreau să vă luminez eu:

Ce este Comenius?

Comenius este prima componentă a Programului de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii. Se adresează instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat şi private (de la grădiniţe la şcoli postliceale) şi tuturor membrilor comunităţii educaţionale care îşi desfăşoară activitatea în acest sector: elevilor, tuturor categoriilor de personal didactic, precum şi autorităţilor locale, asociaţiilor de părinţi sau ONG-urilor care activează în domeniul educaţional.

Comenius sprijină financiar realizarea de parteneriate şcolare, proiecte de formare a personalului didactic, reţele de parteneriat şcolar, precum şi participarea la stagii de formare iniţială şi continuă pentru a creşte calitatea şi a consolida dimensiunea europeană în educaţie.

Programul Sectorial Comenius, la nivel european, urmăreşte o ţintă foarte ambiţioasă, şi anume să implice în activităţi educaţionale de cooperare cel puţin trei milioane de elevi până în anul 2013.

De asemenea, Comenius urmăreşte:

– Dezvoltarea cunoaşterii şi înţelegerii diversităţii culturale şi lingvistice europene în rândul profesorilor şi elevilor;

– Sprijinirea elevilor pentru a dobândi competenţele şi abilităţile necesare dezvoltării personale pentru integrare profesională şi cetăţenie activă.”

Cam asta urmăreşte programul Comenius despre care vorbeaţi dumneavoastră cu atâta patos. A zis ceva de abandon şcolar? Eu nu am citit.

Mergând mai departe, doamna profesoară îmi spune că directorii sunt adulţi şi răspund pentru faptele lor. Perfect de acord, dar în primul rând eşti director al unei unităţi şcolare de prestigiu, eşti profesor pentru câteva sute de elevi şi ai o oarecare prestanţă în faţa lor. Mă pun în locul acelui director şi întreb: cum dracu mai pot merge eu în faţa elevilor să le transmit informaţii (pe care nici eu nu le ştiu prea bine), sau măcar să le spun să intre în clasă atunci când clopoţelul sună, după ce m-am crăcănat precum un struţ prin copaci şi elevii m-au privit. Şi ca să fie treaba teabă, le mai postăm şi pe facebook, ca să le “vază” lumea. Vai, ce proiect educativ!

Şi ca să termin analiza textului, subsemnata îmi transmite să nu îi mai adresez întrebari PUBLIC, dacă nu am ceva interesant de transmis. Doamnă, vă înţelegeam frustrarea dacă vă întrebam ce aţi făcut cu salariul pe luna trecută pentru că treaba asta nu mă priveşte, dar atunci când este o chestie care ţine de educaţia copiilor şi pe deasupra e publică, ce este aşa interzis de aflat? Sau nu aveţi argumente ca să îmi răspundeţi la întrebări?

Ca să nu termin fără să vă transmit tot ceea ce am pe suflet, vreau să mai spun că acest proiect nu îşi atinge scopul pe care îl tot repetaţi dumneavoastră, banii pe care îi cereaţi erau pentru plimbările personale, sau după caz, încă doi-trei prieteni, abandonul şcolar nu va fi diminuat dacă ne urcăm prin copaci, această fiind o dovadă de regres (ne întoarcem la forma de primată sau ca să spun pe înţelesul tuturor – maimuţă) şi baza educaţională a elevilor nu sporeşte decât cu câteva denumiri de oraşe şi obiceiuri, folositoare la geografie.

Unde-s doamnă activităţile pentru care aveaţi un talent oratoric extraordinar, atunci când le înşiraţi? Vreau şi eu să publicaţi câteva dovezi ca să mă lămuriţi ce aţi făcut în Turcia, pentru că în afară de mese întinse şi plimbări nu am văzut altceva. Pentru asta aveaţi nevoie de sprijinul comunităţii locale, pentru vizite şi urcări în copaci?

Pai dacă este aşa, promit că eu cu mâna mea o să plantez doi – trei copaci şi o să scriu sub ei: “loc pentru căţărat”, sunt sigur că o sa găsesc doritori. Şi e ieftin, jur că e cel mai ieftin.

La final vreau să îi transmit doamnei că încercările domniei sale de a angrena elevii în discutiile mele cu dânsa nu vor avea un rezultat bun, deoarece ea trebuie să le ofere EDUCAŢIE, nu să îi transforme în scribi personali, din dorinţa de a-şi afişa frustrările prin gura altora. Şi ca să înţelegeţi de ce spun asta, o să postez mai jos o imagine în care două eleve îi ţin isonul profesoarei şi spun că eu greşesc atunci când critic greşelile din sistem. Ce ziceţi dragilor, critica ar trebui să fie constructivă, nu-i aşa?

Şi poate vă întrebaţi de ce am pus acest titlu articolului. Păi l-am pus deoarece astea sunt cuvintele unei eleve de clasa a X-a, elevă de la care aveam pretenţii din punct de vedere al educaţiei, dar care s-a dovedit a fi o dezamăgire.

Şi câteva cuvinte pentru doamna profă: doamnă, în loc de plimbări vă recomand să identificaţi surse de finanţare pentru ore de limba română cu fetele din fotografia de mai jos, poate le aduceţi pe linia de plutire. Succes! 😉

mesaj marin corneliaok

About Constantin Niculae

Constantin Niculae, adică cniculae.ro. Vă scriu pe blog din 2006, chiar dacă blogul a fost public sub diferite nume. Din 2010 m-am mutat pe cniculae.ro si de atunci va tot bat la cap cu articole despre diferite lucruri si abordez o gama larga de subiecte.

Leave a Reply