Home / Litere / Iarăşi şi iarăşi
Traditional Romanesc - Ghidul celor ce simt romaneste

Iarăşi şi iarăşi

Din nou.

Din nou zboară fluturii şi toamna îi îmbie, aruncându-le rouă pe aripile fine. Zidurile murmură, zâmbind în culori de gri umed şi rece. Un hipodrom aerian dresează norii şi îi obligă să ia forme neobişnuite. Ea stătea în parc şi citea o carte, “Locul Potrivit” de Emanuel Grigoraş. O citisem şi eu şi îi ştiam condeiul, dar tocmai asta m-a atras la ea, când am văzut că o răsfoieşte. M-am aşezat lângă ea şi am întrebat-o dacă îi place scriitura. Mi-a răspuns cu vocea tremurând, că este abia la început, abia aflase despre ţiganul mic şi chel de lângă copertă. Nu îmi găseam cuvintele, ea mi le răpise. Nu ştiam ce să îi spun, simţeam că mă sufoc în propriile mele gânduri. Imediat mi-am amintit şi mi-am spus: “este o leapşă, trebuie să poţi, nu fi prost, nu ai nimic de pierdut”. Atunci am simţit că cineva m-a luat de guler şi m-a ridicat. Fără nici o vorbă, am luat-o de mână şi i-am sărutat fruntea, apoi m-am ridicat şi am plecat, lăsându-i pe bancă, o hârtie pe care notasem numărul meu de telefon.

* * *

Stau întins în pat şi îmi răsună în urechi melodiile şi vocea unui artist român care alină suflete. Nimeni altu’ şi ale lui versuri mă teleportează către ea. Stau şi aştept un semn, asta îmi doresc cel mai mult. Mă uit la telefon, dar degeaba, nu tresar deloc. Poate nu vrea să ia legătura cu mine, poate am greşit cu ceva, de ce mă frământ atât, de ce? La final, ne vom întâlni cu toţii în acelaşi loc. Viaţa se condensează şi sentimentele dispar, uşor, uşor. Adânc în noapte, stau lânga un foc şi mă gândesc, mă simt incredibil, plâng şi râd în acelaşi timp, vreau să o iau de mână şi să o sărut.

* * *

În această lume încercăm să răzbatem şi să ajungem cineva. Ne luptăm cu toţi şi toate, cu viaţa. Şi cu toate astea, rămân doar amintirile şi liniştea supremă. Cu toţii vom merge acasă.

* * *

Semnul de la ea pare să nu mai vină, zilele trec foarte greu şi mi-e dor. Vreau să o revăd pe aceeaşi bancă, în parc, să îi simt parfumul. Dar nu, nu mai apare acolo, nu o mai văd.

* * *

***După două luni***

Eram la muncă şi îmi sună telefonul. Era un sms. Nu am băgat în seamă, deoarece atunci când sunt la muncă, îmi sună foarte des telefonul. După două ore mi-am amintit şi am vrut să verific de la cine era sms-ul respectiv. Am rămas uimit câteva secunde şi apoi am citit cu glas uşor: “Bună, sunt eu, fata pe care ai sărutat-o în parc, nu vrei să ne vedem în seara asta?”

Oare vreau să mă văd cu ea în seara asta? Oare nu mi se pare? De ce acum şi nu atunci?

Îmi zburau prin minte de ce-uri, sute. Mă întrebam şi încercam să îmi răspund.

Şi ca povestea să fie şi mai frumoasă, vă las pe voi să o continuaţi.

Sunt curios până unde am putea să ajungem cu povestioara.


 

About Constantin Niculae

Constantin Niculae, adică cniculae.ro. Vă scriu pe blog din 2006, chiar dacă blogul a fost public sub diferite nume. Din 2010 m-am mutat pe cniculae.ro si de atunci va tot bat la cap cu articole despre diferite lucruri si abordez o gama larga de subiecte.

10 comments

  1. Iiiii, ce frumos. :X Îmi place mult. 🙂

  2. Vă reîntâlniţi pe aceeaşi bancă. Lumina serii vă oferă cadrul romantic ideal pentru sentimentele voastre. E linişte, e ca şi cum discuţia are loc prin intermediul ochilor. După o vreme amândoi vreţi să spuneţi ceva, în acelaşi timp, un surâs pe chipul ei la lumina mingii roşiatice. Brusc, ea te ia de mână şi te sărută. Începutul unei frumoase poveşti de dragoste.

  3. Constantin Niculae

    Un început frumos al continuării povestioarei noastre.

    • Intr-o zi ai vorbit despre o poveste care incepe in viitor pentru ca mai apoi sa se intoarca la iceputurile sale. 🙂

      “Nemo me impune lacessit!” (Nimeni nu ma raneste fara a fi pedepsit)

      Atunci cand de mica te lupti cu celalalt eu pentru ai multumi pe toti cei din jurul tau, fara a tine cont de sentimentele tale, de ceea ce tu iti doresti cel mai aprig pe lumea asta, crezi ca vei ajunge la o rascruce a anostei vieti unde vei putea alege cu inima si nu cu ratiunea. Nu este insa suficient doar sa astepti sa se intample asta pentru ca vei ajunge la punctul in care regretul e mult prea mare pentru a trai cu el.

      Pe o terasa deschisa ce dadea spre lacul plin de viata, cu ochii inchisi, intr-un scaun de lemn scorojit, se legana o batrana de 73 de ani. Vantul adia usor facand ca firele albe de par sa-i mangaie fata. Infatisarea calma nu-i trada adevarata varsta. Cu ochii ei mici si parul lung albit de ani, cu un trup mic si subtire infatisa un copil imbatranit. ,,Visele mele nu mai au chip, nu mai au glas. Sunt singurul lucru ce mi-a ramas.’’ ii rasuna in mintea absenta. Erau versurile unei melodii al carui nume nu si-l mai amintea dar pe care cu foarte multi ani in urma o asculta cu placere.
      – Bunica! Bunica! se auzi strident vocea unei fetite.
      – Bunica Iris tot aici te gasesc? Isi facu aparitia o copila cu parul auriu in bucle mari. Era nepamantean de frumoasa. Ochii mari patrunzatori de un verde albastrui o priveau acum pe batrana care si-i deschise pe ai ei lenes, ca si cum ar fi facut un efort supraomenesc.
      Zambetul larg cat toata fata micutei si ochii jucausi si intrebatori o facu pe Iris sa tresara. Parca era reflexia ei din copilarie.
      – Spune-i bunicii ce te face sa strigi asa? Tonul pe care-l avea era bland ca o soapta imprastiata de un vant cald de toamna. (…)

  4. nu inteleg ceva …eu am scris mingiei nu “mingii” ,i-a nu “ia” in fine nu conteaza asta sunt curioasa doar cum vad ceilalti continuarea povestioarei tale

  5. Constantin Niculae

    Whisper, partea scrisă de tine se potriveşte de minune pentru un final fericit. Este superbă. Hai să vedem cine mai poate continua.

  6. Mie spune-mi ce a zis de carte, te ruga Autorul.

Leave a Reply