Home / Litere / Cum vedeam eu presa când era mic
Traditional Romanesc - Ghidul celor ce simt romaneste

Cum vedeam eu presa când era mic

Stăteam astăzi și îmi aminteam cum priveam eu presa când eram copil. Am avut norocul, sau nu, să mă nasc în perioada Revoluţiei din 1989, perioadă care a marcat istoria naţiei noastre, indiferent dacă ne amintim de ea cu zâmbetul pe buze sau cu o lacrimă în colţul ochilor. Odată cu Revoluţia, au avut loc schimbări majore şi în presă, presă care până atunci se rezuma la un singur cotidian, cu un tiraj ameţitor şi anume “Scînteia”, ziarul Partidului Comunist.

În primele luni ale anului 1990, România asista la o explozie de apariţii în tabăra presei scrise. Intrasem într-o nouă eră, aceea a libertăţii de exprimare, în care fiecare cetăţean îşi putea transmite liber ideile şi nemulţumirile, cu toate că frica de “securitate” încă mai dăinuie în sufletele unor compatrioţi de-ai noştri.

Mai jos, vă prezint câteva idei despre presă:

Presa, a patra putere în stat

1. Definirea presei
Prin presă se înţelege totalitatea modalităţilor de comunicare care pot ajunge la un număr foarte mare de oameni Presa este o formă de exprimare a libertăţii de gândire care contribuie la formarea opiniei publice. Ea contribuie la schimbul de idei şi pluralismul de idei.

2. Evoluţia presei în decursul timpului. Clasificare.
Presa s-a manifestat în decursul timpului în funcţie de posibilităţile de comunicare pe care le aveau oamenii la un moment dat. Noţiunile de spaţiu şi timp sunt noţiuni cheie în analiza istoriei modului de transmitere al informaţiilor. La început, înainte de apariţia tiparului, informaţia circula pe cale orală. Reprezentanţii puterii politice şi administrative transmiteau hotărârile, înştiinţările pe cale orală, prin viu grai; oamenii erau chemaţi în mijlocul cetăţii, în pieţele publice pentru a li se comunica diverse lucruri: hotărâri legislative (taxe, biruri pe care le aveau de plătit etc.), proclamarea unor titluri nobiliare, înştiinţări privind victoria sau dimpotrivă înfrângerea în război etc. Informaţia circula în comunităţi restrânse.
Odată cu apariţia tiparului, la mijlocul secolului al XV-lea, comunicarea între oameni începe să se extindă. Există începând cu acest moment posibilitatea de a stoca informaţia, de a o multiplica şi de a o răspândi.
În ţările române, tiparul apare prima dată abia în secolul al XVIII-lea, datorită eforturilor depuse de Mitropolitul Antim Ivireanul în Muntenia. La început noua invenţie, tiparul este folosită doar pentru a tipări şi răspândi cărţi din diverse domenii. Problema periodicităţii apariţiei unui material informativ (revistă, ziar) apare mult mai târziu, după 1600.
Ziarele au fost primul mijloc de informare de mare audienţă. Acestea au apărut în secolul al XVII-lea, iar în secolul al XIX-lea cele mai respectate, precum The Times în Marea Britanie, exercitau o influenţă puternică asupra clasei mijlocii educate care forma “opinia publică”. Mai târziu, datorită unui sistem de învăţământ îmbunătăţit şi datorită progresului economic, s-au creat condiţiile unei audienţe a presei scrise. Ziarele care să satisfacă cerinţele publicului cititor au apărut în SUA în anii 1870 şi 20 de ani mai târziu în Marea Britanie.
În ţările române primele reviste şi ziare apar în secolul al XIX-lea. În secolul al XX-lea, odata cu apariţia radioului şi a televiziunii, presa intră într-o nouă etapă de dezvoltare datorită acestor posibilităţi de comunicare.
Dacă ne referim la ultimii 7-8 ani, datorită dezvoltării comunicării prin internet, trebuie să amintim şi presa transmisă şi recepţionată folosind acest ultim mod de comunicare.
Prin urmare, ţinând cont de aspectele prezentate mai sus, în momentul de faţă, presa se poate clasifica în funcţie de modul de transmitere şi recepţionare a informaţiei, în următoarele categorii: presa scrisă (difuzată prin intermediul ziarelor şi revistelor), presa vorbită (radioul, televiziunea), presa transmisă prin alte mijloace cum ar fi internetul.
Se mai poate face o clasificare a presei în funcţie de periodicitatea apariţiei: presa cu apariţie zilnică, cu apariţie săptămânală (hebdomandare), cu apariţie lunară sau trimestrială.
De asemenea, în funcţie de conţinutul informaţional presa poate suferi diverse clasificări (sportivă, politică, economică, literară, teatrală, ştiinţifică, informaţională, academică etc.).

3. Rolul presei
Funcţiile presei sunt următoarele: de transmitere a informaţiei, de educaţie, de formare, influenţare şi de manipulare a opiniei publice, de divertisment.
Funcţia de educaţie: conţinutul informaţiei şi modul de prezentare contribuie la educarea publicului. Funcţia de educaţie se realizează prin: acţiuni de popularizare a ştiinţei şi culturii (de exemplu majoritatea emisiunilor transmise de Radio România Cultural, Radio România Muzical, diverse emisiuni de pe diverse posturi TV – de exemplu Teleenciclopedia, Atlas, Drumuri europene, Din viaţa animalelor la TVR1 şi TVR2, Infomania – emisiune cu noutăţi din domeniul informaticii, emisiunile transmise de canalele internaţionale Discovery – reportaje ştiinţifice, istorice-, National Geographic, Animal Planet – informaţii despre viaţa animalelor). De asemenea şi presa scrisă conţine informaţii din diverse domenii care contribuie la educarea populaţiei (de exemplu revistele culturale ca “România literară”, “Secolul XX”, “Magazin istoric”), revistele cu caracter ştiinţific “Arborele lumii”, “Terra”), reviste şi ziare cu informaţii economice (“Revista economică”, “Ziarul financiar” etc.)
Funcţia de relaxare, divertisment: Apariţia în presa scrisă a unor publicaţii care au un astfel de conţinut (Revista Rebus, diverse ziare şi reviste pe teme sportive, reviste şi ziare de divertisment, emisiuni de divertisment la Radio sau TV – de exemplu “Surprize, surprize” la TVR1, “Unda veselă” la Radio România actualităţi etc.).
Funcţia de formare, influenţare şi manipulare a opiniei publice: conţinutul informaţional relativ la un anume subiect de interes general, de exemplu din domeniul politic, economic sau social transmis în mod asemănător sau identic prin mai multe mijloace de comunicaţie (ziar, radio, TV, Internet) poate forma şi/sau influenţa opinia celor care recepţionează acea informaţie. Dacă acea informaţie este eronată sau deformată, atunci se poate vorbi de manipularea opiniei publice. De exemplu să luăm o informaţie din domeniul economic: preţul gazelor naturale va creşte ca urmare a pierderilor înregistrate în transportul şi furnizarea acestora în lunile în care temperatura a fost foarte scăzută. Această ştire nu poate fi verificată de către cetăţeni deoarece ei nu cunosc problema respectivă şi nu li se furnizează toate datele care au dus la o astfel de decizie de creştere a preţului gazelor naturale. Însă oamenii pot face legătura cu alte informaţii pe care le-au primit sau cu experienţe trăite direct şi pot avea în această problemă anumite îndoieli; în condiţiile în care ţara noastră are o rezervă de gaze, în condiţiile în care numărul consumatorilor industriali a scăzut la mai mult de jumătate faţă de anul 1990, iar în alte ţări fără resurse, preţul gazelor şi în general preţul energiei este mai mic, concluzia logică ar fi aceea că şi în România preţul energiei şi al combustibililor ar trebui să scadă. Datorită nefurnizării, tăinuirii unor informaţii importante relativ la acest subiect, putem vorbi de o “manipulare a opiniei publice” în scopul prevenirii unor manifestaţii si acţiuni de protest faţă de aceste măsuri economice.

Greseli in presa scrisa

Comunicarea este ceea ce permite stabilirea unei relaţii între persoane, între obiecte sau între persoane şi obiecte. Ea desemnează fie acţiunea de a comunica, fie rezultatul acestei acţiuni. Procesul care permite fie unuia sau mai multor emiţători, fie unui emiţător colectiv să difuzeze mesaje cu ajutorul unui dispozitiv tehnic (text tipărit în cazul presei scrise, ecran, microfon în cazul televiziunii, în cazul interviurilor, emisiunilor de televiziune etc.) spre unul sau mai mulţi receptori constituie comunicarea mediatizată.
Mass-media sunt în general definite ca suproturi tehnice ce servesc la transmiterea mesajelor către un ansamblu de indivizi separaţi. Aceste mijloace de comunicare în masă oferă informaţii unui public ţintă. În funcţie de public acestea îşi redactează materialele şi le oferă publicului-receptor. Materialele trebuie corect redactate petru a fi înţelese de indivizi, fără ca aceştia să fie influenţaţi în vreun fel sau altul.
În presa tipărită informaţia trebuie atent redactată. Un cuvânt greşit ales poate obţine un efect contrar celui scontat, poate induce cititorii în eroare , poate oferi informaţii greşite. O exprimare incorectă, improprie, introduce ambiguităţi în textul jurnalistic. Un cuvânt în minus, face mesajul incomplet. Folosirea neologismelor de ultimă oră, a limbajului de specialitate în textul jurnalistic, trădează insuficienta cunoaştere de către jurnalist a faptului pe care îl pune în atenţia publicului. Toate acestea conduc la un singur rezultat: ziarul nu este citit, iar jurnalistul nu are credibilitate.
Există o serie de erori jurnalistice care conduc la neînţelegerea textului de către cititor, la influenţarea, manipularea acestuia prin oferirea unei informaţii greşite sau a unei perspective subiective asupra faptului prezentat. Acestea sunt: erorile şi capcanele jurnalistice, tonul şi unghiul de abordare greşite, subinformarea, suprainformarea, ambiguitatea. Toate acestea îngreunează perceperea textului şi în unele cazuri, manipuleaza mai mult sau mai puţin cititorii.
Discursul jurnalistic trebuie adaptat la aşteptările publicului, atât publicul cât şi jurnaliştii acceptând aceleaşi coduri şi convenţii culturale. Exprimarea exactă este însă pândită de multe capcane care trebuie evitate de jurnalişti şi recunoscute de cititori în cazul în care ajung să fie publicate. Aceste capcane sunt: eufemismul, clişeul, argoul, jargonul şi cuvintele depreciative. Lor li se adaugă o serie de erori des întâlnite în presa scrisă: pleonasmul, tautologia şi erorile logice.
Eufemismul reprezintă modul de a te exprima atenuat. Folosit în textul jurnalistic, eufemismul atenuează, deformează, ascunde realitatea. Pe de altă parte, atunci când eufemismul are conotaţii ironice, se poate întâmpla ca în textul destinat informării să apară exprimarea opiniei, o eroare profesională şi etică gravă, care poate masca o intenţie propagandistică. Prin urmare, eufemismul transformă, oferă aceeaşi realitate în mai multe feluri. Folosit excesiv acesta conduce la preţiozitate, la transmiterea unei realităţi aseptizate.
Clişeul reprezintă o formulare care s-a uzat, în urma folosirii îndelungate. Folosirea lui face discursul plictisitor, pentru că nu oferă nici o informaţie nouă. Mai mult decat atat, el este semnul unei slăbiciuni în observarea realităţii de către jurnalist, al incapacităţii lui de a sesiza şi transmite noul, al inabilităţii lui de a se exprima. Clişeul, formula prefabricată, reprezintă materia primă a limbii de lemn. Aceasta ascunde adevăratele intenţii, deturnează atenţia, nu exprimă. Limba de lemn este o diversiune care oferă un fals sentiment de confort psihic şi intelectual.
Argoul reprezintă limbajul străzii, având o dinamică aparte prin comparaţie cu limba literară. El există şi se dezvoltă în special prin metaforizare. De obicei, nu poate fi folosit în discursul propriu-zis al jurnalistului. El există şi se dezvoltă în special prin metaforizare. De obicei, nu poate fi folosit în discursul propriu-zis al jurnalistului. Poate însă să apară citat pentru a arăta personajul, pentru a-l situa social, cultural şi geografic, prin limbajul pe care îl foloseşte.
Jargonul este termenul pentru limbajele de specialitate. Folosit între specialişti, acesta poate să apară în presa de specialitate. În schimb, în presa de popularizare sau în presa de informare generală, jargonul trebuie corect tradus într-un limbaj accesibil tuturor, fără a altera realitatea. Apropiate de sfera jargonului sunt neologismele de ultima oră, de cele mai multe ori inutile, numite şi barbarisme. De regulă, aceşti termeni nefiind cunoscuţi de majoritate, contribuie la realizarea unui text obscur, al cărui înţeles este incert, neclar.
Cuvintele depreciative reprezintă injurii sau chiar calomnii, atentând la dreptul la imagine al oricărui ins. O variantă mai subtila a exprimării depreciative o constituie insinuarea. La nivelul implicit al enunţului, insinuarea acuză, înlătură prezumţia de nevinovăţie, înlocuind-o automat cu prezumţia de vinovăţie. Atribuirea aluzivă a unor false intenţii, a unor false valori/nonvalori interlocutorului reprezintă modalităţi de realizare a insinuării.
Pleonasmul şi tautologia reprezintă erori des întâlnite în presa scrisă. Acestea sunt sinonime, inclusiv la nivel frastic, inutile. În redactare, tautologia devine sinonimă cu redundanţa inutilă, cu perifraza. Exprimarea unei singure idei în cuvinte diferite, tautologia se distinge de pleonasm prin aceea că nu implică o eroare de exprimare. Ea reprezintă totuşi un indiciu al subinformării.
Erorile logice reprezintă raţionamente greşite, care induc cititorul în eroare, o eroare des întâlnită este definiţia circulară, din care lipseşte diferenţa specifică. Deducţia şi inducţia trebuie să fie corecte în discursul jurnalistic, jurnalistul trebuie să realizeze şi să menţină acurateaţea, exactitatea informaţiei. Raţionamentele, necesare printre altele pentru că oferă textului credibilitate, trebuie conduse în mod corect, limpede.
În privinţa tonului, jurnalistul nu trebuie să acţioneze într-o situaţie data pe baza propriilor impresii şi observaţii acumulate în timp. Dacă procedează astfel, jurnalistul oferă propria viziune, convingere universal valabilă. Fiecare situaţie trebuie abordată în ceea ce are ea specific, nou. Tonul trebuie ales în funcţie de eveniment şi de publicul ţintă. Un singur cuvânt poate deveni responsabil de schimbarea nedorită a tonului, prin urmare, jurnalistul trebuie să fie foarte atent la cuvintele pe care le foloseşte în textul jurnalistic.
Unghiul de abordare ajută la dozarea şi ordonarea modalităţilor de construire a textului. Nu poţi arăta altora ceea ce tu însuţi nu vezi. Nu-i poţi face să înţeleagă, ceea ce tu însuţi nu ai înţeles foarte bine. Schimbarea unghiului de abordare în interiorul aceluiaş text reprezintă un amestec nedorit al informării şi opiniei, din care ambele ies păgubite. Nici informarea nu este completă, nici opinia nu este suficient întemeiată.

Când citeam un ziar, eu îmi imaginam presa aşa: Vedeam articole semnate de diverşi autori şi credeam că fiecare vine şi îşi scrie datele pe care vor să le transmită cititorilor. Îmi ziceam: “Mamă ce dăştepti sunt aştia”. Presa a evoluat şi va evolua. Au apărut blogurile şi cuvantul a devenit foarte puternic. Şi acum, mi-am amintit de “anonimul” care îmi comentează postările şi îi transmit multă sănătate.

About Constantin Niculae

Constantin Niculae, adică cniculae.ro. Vă scriu pe blog din 2006, chiar dacă blogul a fost public sub diferite nume. Din 2010 m-am mutat pe cniculae.ro si de atunci va tot bat la cap cu articole despre diferite lucruri si abordez o gama larga de subiecte.

Leave a Reply