Home / Litere / 1 octombrie 2011
Traditional Romanesc - Ghidul celor ce simt romaneste

1 octombrie 2011

Ziua a început cu peripeţii. Aşa, ca de dimineaţă, şeful de staţie CFR, din Ghergani, îmi spune că nu are bani să îmi dea rest după ce cumpăram bilet. Am căutat un magazin deschis, dar la ora aia, ioc. M-am supărat şi m-am urcat în tren. După ce am ajuns în mult aşteptatul tren, caut controlorul. Ia-l de unde nu-i. Caut stânga, caut dreapta, nimic. M-am aşezat pe un scaun şi am aşteptat să apară omul în albastru. Trenul pleacă şi suie agale, către Piteşti. După două, trei staţii, iată că apare prietenul meu albăstrui care îmi cere biletul. Exact ca un “domn Goe”, îi spun că nu am şi îl rog să îmi ofere unul. Se conformează şi oftând tăios, scoate carneţelul cu bilete şi după ce completează cu un pix vechi, ce abia mai scrie, întinde biletul către mine. Îi mulţumesc, îi ofer banii şi ne vedem fiecare de drum. Iaca, staţiile se înşiră una după alta şi plictiseala se accentuează cu fiecare minut ce trece. Am ajuns până la urmă la prima destinaţie din ziua asta. Imediat cum cobor, merg să îmi iau o cafea şi un pachet de ţigări.Doamna de la tejghea, adormită pe jumătate, mă întreabă: “Cum vrei cafeaua puişor, cu lapte sau fără?” Eu îi spun că nu vreau lapte şi stoarce dintr-un aparat obosit de timp, o cafea care mă îmbia cu aroma ei. Iau cafeaua, aprind o ţigară şi primesc mesajul aşteptat. Fumez şi beau puţina licoare amăruie, scanând parcarea după un taxi amărât. Un nene mă vede şi mă întreabă ce caut. Îi spun că un taxi şi se oferă respectuos să mă conducă el către destinaţia următoare. Îi spun că vreau să merg la teatrul Alexandru Davila. Iaca porneşte motorul şi cât ai zice “teatru”, suntem acolo (bineînţeles, după un interogatoriu afurisit, de parcă eram la poliţie; ce caut eu în Piteşti, ce, eu nu am fete în Bucureşti? Cine e fata? de unde e? parinţii ei ştiu că eu merg la ea? câţi ani am? lasă-mă bre…) Salut şi cobor. Acuşi, ce să vezi, dau cu ochii de Miruna care îmi zâmbeşte şi cum ajunge lângă mine, mă sărută şi mă ia în braţe. “Mi-a fost dor de tine, gogoşică”. O strâng tare la pieptul meu şi o petrec pe aleile încă umede ale piteştiului. Frumos, dar răcoare. Cum mergeam noi aşa, “pupăza zbârr, pe-o dugheană”. Asta cu pupăza era o glumă, bineînţeles. :)) Mergând către maşina ce ne va duce către Mioveni, îmi zboară prin gând, imagini ale orăşelului unde am petrecut o săptămână de vis, acum ceva timp. După un drum de câteva zeci de minute, am ajuns într-un final şi acolo. Îmi aminteam cu drag trotuarele şi zâmbetele fiecărui pas care a trecut pe acolo. Bineînţeles, m-am oprit la faimosul restaurant “protocol”. A se observa că i-am scris numele cu literă mică şi asta deoarece nu merită un P MARE. Cafeaua bună, de restul, nu discut. Timpul trece şi iată că paşii mei, încep din nou să zburde prin urbea argeşeană cu iz de mic Paris.
Seara se termină tot cu EA, alături de mine şi cu zâmbetul ei dulce de madonă, pictată cu raze de soare pe planşa cerului de toamnă, din amurg. Trenuri vin, trenuri pleacă, eu îmi văd de drum adormit.
Uneori contează destinaţia, alteori contează traseul petrecut în compania unei zile, a unei clipe din împărăţia toamnei.

About Constantin Niculae

Constantin Niculae, adică cniculae.ro. Vă scriu pe blog din 2006, chiar dacă blogul a fost public sub diferite nume. Din 2010 m-am mutat pe cniculae.ro si de atunci va tot bat la cap cu articole despre diferite lucruri si abordez o gama larga de subiecte.

4 comments

  1. ar trebui sa scri ceva carti ai talen. As cred eu poate ma insel. Dar sincer ma bucur pentru povestea ta de dragoste imi aduce aminte de mine, au trecut aproape 15 ani de atunci si imi aaduc aminte fiecare moment parca s-ar fi intamplat ieri.

    te salut costy.

Leave a Reply